Din adolescenta mi-am facut o regula in legatura cu super-productiile cinematografice, una foarte simpla … sa nu le vad. (cred ca Jurassic Park a fost filmul care mi-a dat impulsul). Pe atunci nu am analizat foarte in detaliu hotararea asta, dar ma simteam foarte “cool” sa fiu impotriva curentului (germenele lipsei de respect pentru o mare parte a cinematografiei americane era deja plantat) - copii cool vorbeau despre beavis & butthead si turma despre Titanic.

Anii au trecut si mi-am incalcat regula de cateva ori, evenimentul grav fiind Avatar. Nu vreau sa vorbesc prea mult despre film, ca e degeaba… o poveste rasuflata peste care s-au turnat sume astronomice investite in super-maga-hyper efecte speciale. WOW! Hollywood-ul a reusit sa rafineze atat de mult arta efectelor speciale incat marea majoritate a filmelor din ziua de azi nu mai au nevoie de o poveste.

In timp ce urmaream filmul mi-am imaginat o sala de cinema din statele unite in care vedeam oameni cu lacrimi in ochi. Azi citesc un articol intitulat Audiences experience ‘Avatar’ blues si aflu ca lucrurile stau mult mai rau, oamenii nu doar ca au plas… au ganduri sinucigase:

“Ever since I went to see Avatar I have been depressed. Watching the wonderful world of Pandora and all the Na’vi made me want to be one of them. I can’t stop thinking about all the things that happened in the film and all of the tears and shivers I got from it”

“I even contemplate suicide thinking that if I do it I will be rebirthed in a world similar to Pandora and the everything is the same as in ‘Avatar.’ ” - MIKE.

“When I woke up this morning after watching Avatar for the first time yesterday, the world seemed … gray. It was like my whole life, everything I’ve done and worked for, lost its meaning”

Cat de spalat pe creier si ignorant trebuie sa fii sa declari asa ceva? Ce i-a adus pe acesti “pamanteni” in stadiul acesta? (oare a avut si hollywood-ul si media o contributie?) Ce spun toate astea despre modelul lor (recent al nostru) de viata?

Hai sa facem un exercitiu simplu, sa facem un documentar:

• inlocuim unbotainium-ul cu petrol
• Na’vi cu sa zicem Irakieni
• Copacul cu Bagdadul
• Coporatia cu SUA

Si acum happy end-ul: 94,902 – 103,549 violent civilian deaths as a result of the conflict.

Nine este un film de animatie exceptional, cu o poveste captivanta ilustrata superb. Filmul mi-a atras atentia deoarece Tim Burton era listat ca si co-producator (The Corpse Bride, A Nightmare Before Christmas) si ma asteptam la un film care rupe tiparele disney/pixar in materie de animatie.

Nine ascunde doua povesti, cat se poate de diferite, cu target-uri diferite. Povestea ‘publica’ accesibila si celor mici pune in scena idea razboiului dintre om si masina. Multa actiune si grafica superba ne prezinta o lume post apocaliptica in care omenirea a disparut in urma unui razboi dintre roboti si oameni, razboi castigat de masini. Singurele “fiinte” vii care mai populeaza planeta sunt niste papusi “insufletite”, noua la numar.

Pe masura ce filmul avanseaza, pentru unii dintre privitori se contureaza o alta poveste cu puternice accente oculte. Este vorba despre povestea alchemistului, omul de stiinta care creaza noua homunculi in incercarile lui de a salva umanitatea.

De multe ori regizorul, mai mult sau mai putin subtil ataca institutia bisericii reprezentata de “One” (care folosinduse de forta si frica mentine un status quo avantajos lui) sau conceptul statului totalitar care se intoarce impotriva propriilor cetateni(cu ajutorul unor masinarii groaznice).

Toata “stabilitatea” lumii celor 9 papusi este data peste cap de “Nine”, o papusa noua - agentul schimbarii. Enjoy!

“Un film frumos” - Adventureland. Desi studioul il promoveaza ca si pe o comedie romantica, Adventureland e mult mai mult - este un film care mascheaza cu umor micile drame ale adolescentei care in multe cazuri ne marcheaza pe viata. Este in primul rand un film cu si despre dragoste, un film care reuseste sa contureze bine personajele principale realizand astefel o conexiune autentica intre public si actori, un sentiment destul de rar cand vine vorba de filme made in Hollywood (cel putin pentru mine).

Coloana sonora este excelenta, regizorul Greg Mottola a potrivit de minune scenele si muzica:

Velvet Underground – Pale Blue Eyes (in film gasim referinte directe la Lou Reed – “Did you know he jammed with Lou Reed?”)
Whitesnake – Here i go again
Crowded House - Don’t Dream It’s Over
Judas Priest - Breaking the Law
INXS - Don’t Change
The Cure - Just Like Heaven

Ieri mi-a venit in minte un monolog dur, dintr-un film care l-am vazut in urma cu cativa ani - 25th Hour, un must see cu Edward Norton unul din actorii mei preferati.
Duritatea si sinceritatea monologului nu are cum sa te puna pe ganduri.

Unul din regizorii mei preferati Quentin Tarantino a scos un nou film Ingrlorious Basterds. Presimit un nou cult movie care va revolutiona filmele de razboi, in cinematografe din 21 August.